Nou limbaj de programare de la Google

Cand am citit stirea ca Google isi va lansa curand propriul limbaj de programare, numit (cum altfel?) "Go" primul lucru care mi-a venit in minte a fost "de ce le-o fi luat asa de mult timp??". :)

La resursele pe care le au, miza care e in joc si dificultatile care exista sa impaci intr-un biet fisier text taguri html, instructiuni javascript, php si tot asa ma gandesc ca "Go", indiferent cum va arata va trebui sa fie o veritabila gura de oxigen pentru programatorii web.

Multa vreme m-am intrebat de ce majoritatea paginilor lor administrative aveau extensia .py (deci generate de un script Python). De ce Python si nu perl sau java sau mai modernul PHP?

Limbajele de programare au cunoscut in ultimii ani o evolutie foarte lenta, iar preferintele publicului programator nu s-au schimbat nici ele prea tare. Dupa petarde, pardon, focuri de artificii ca Rebol, Django sau mai stiu ce chestii exotice observ ca lumea scripturilor web arata tot cam la fel.

Microsoft incearca sa isi mai reduca din anxietati jucandu-se cu Kodu, desi Kodu e un mediu vizual pentru jocuri si nu pentru online. Asa ca, in cazul asta eu as paria toti banii pe Go(ogle)... :)

Abia astept sa vad cum arata.